Limbile germanice sunt raspandite in partea de apus si de nord a continentului european. In vechime, teritoriul pe care il ocupau aceste limbi era mult mai redus. Astfel, in secolul I i.e.n. ele erau vorbite numai in Germania de astazi, in regiunile invecinate cu ea si in Peninsula Scandinava. Ulterior triburile germanice au cucerit teritorii vaste, reusind aproape peste tot sa-si impuna si limba; aceasta a evoluat separat in diferite regiuni si s-a transformat in limbi independente legate prin originea lor comuna. Biroul de traduceri Interpres va ofera servicii de traduceri legalizate, traduceri autorizate si interpretariat pentru majoritatea dintre aceste limbi.
Limba germanica comuna nu este insa atestata in scris (asa cum este atestata limba latina ca izvor al limbilor romanice). Ea a fost numita in mod conventional „germanica comuna”.
In epoca primelor documente, limbile germanice se deosebesc de celelalte limbi indo-europene prin trasaturi proprii de fonetica, structura gramaticala si vocabular.
In comparatie cu indo-europeana structura gramaticala s-a simplificat: numarul cazurilor s-a redus la patru; la verb, cele doua timpuri de baza au devenit prezentul si trecutul. O trasatura proprie a morfologiei germane a fost crearea unei declinari speciale a adjectivului.
Din cea mai veche faza cunoscuta (secolele III – IV e.n.) limbile germanice formeaza trei grupuri distincte:
- Grupul de rasarit;
- Grupul de nord;
- Grupul de apus.
Dintre ele, grupul de rasarit a disparut de multa vreme. In grupul de nord intra limbile: islandeza, norvegiana, suedeza, daneza, iar in grupul de apus: germana, olandeza, flamanda, frizona, engleza.