Birou Traduceri Legalizate Interpres

Ori de cate ori limba si literatura unei comunitati incearca sa se imbogateasca din exterior si cauta sa-si identifice posibilitatile prin contrast, poetul va celebra „schimbul comorilor din minte”. Asa cum Goethe – din a carui opera atat de mult se datora importului in germana a resurselor clasice, modern-europene si orientale – ii scria lui Carlyle in iulie 1827: „Orice s-ar spune despre imperfectiunile unei traduceri, ea ramane una dintre cele mai importante si mai valoroase preocupari din lume”. Puskin, vorbind despre izolarea conditiei rusesti, definea traducatorul ca pe un curier al spiritului uman.

Cu toate acestea, una este a afirma valoarea morala si culturala a traducerii si cu totul altceva respingerea acuzatiei de imposibilitate practica si teoretica. Limba sursa si limba traducatorului sunt intr-o miscare duala, atat fata de ele insele cat si una fata de alta. Nu exista niciun punct fix in timp din care intelegerea sa poata fi privita ca stabila si definitiva. Este absurd sa refuzam valabilitatea traducerii pe motivul ca nu este totdeauna posibila si niciodata perfecta. Ceea ce trebuie clarificat, spun traducatorii, este gradul de fidelitate care se cuvine urmarit in fiecare caz in parte, toleranta care se admite, asemeni celei dintre diferite realizari ale aceluiasi tip de activitate.

Traducerea este necesara si posibila. Metodele si criteriile ei trebuie cercetate in relatie cu texte esentiale, mai ales „dificile”. Teoria traducerii isi imparte subiectul in trei categorii.

Prima contine literalitatea stricta, aranjarea fata in fata a cuvintelor in dictionarul interlingual, manualul de limba straina si traducerea interliniara. A doua este marea zona centrala a „trans-punerii” prin intermediul reformularii fidele dar independente. Traducatorul reproduce indeaproape originalul, dar compune un text firesc in limba proprie si care poate exista independent. A treia categorie e cea a imitatiei, recrearii, variatiunii si parabolei interpretative.  Aceasta acopera o suprafata intinsa si difuza care merge de la transpuneri ale originalului intr-un idiom mai accesibil pana la cele mai libere ecouri, adesea doar aluzive sau de natura parodica.

Se poate pretinde ca toate teoriile asupra traducerii – formala, pragmatica, cronologica – reprezinta variante ale unei singure intrebari inevitabile: care este corelatia optima intre textul A din limba sursa si textul B din limba receptoare? Problema a fost dezbatuta mai bine de doua mii de ani. Desi redarea textelor sacre ridica o problema atat centrala cat si speciala in cadrul intregii teorii a traducerii, au existat totusi foarte putini literalisti.